Peste 8,6 tone de articole pirotehnice, deținute fără drept, au fost ridicate de polițiști, în urma acțiunilor efectuate pentru verificarea legalității operațiunilor cu obiecte pirotehnice, în ultimele 3 săptămâni.
„Poliția Română, prin Direcția Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, Direcția de Ordine Publică, Direcția de Investigare a Criminalității Economice și Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, a declanșat, la data de 23 noiembrie 2020, acțiunea națională „FOC DE ARTIFICII”.
În urma activităților desfășurate în perioada 23 noiembrie – 10 decembrie 2020, echipele de control au verificat 200 de persoane fizice și juridice și au efectuat 411 acțiuni și controale, în complexe comerciale și piețe.
De asemenea, au constatat 112 infracțiuni și au întocmit 109 dosare penale, în care sunt cercetate 121 de persoane. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 42.830 de lei.
Pe parcursul acestei perioade, au fost depistate 92 de persoane fizice și juridice neautorizate, care desfășurau operațiuni cu articole pirotehnice”, a transmis sâmbătă Poliția Română.
Totodată, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 8.657 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile F1, F2, F3, F4 și P1, în valoare de peste 295.000 de lei și au fost retrase 3 autorizații.
„Petardele pot fi comercializate doar în spații destinate vânzării unor astfel de articole și numai după obținerea autorizației de deținere și comercializare.
Comercializarea, fără drept, de articole pirotehnice constituie infracțiune și vă pune în pericol sănătatea și integritatea corporală.
La achiziționarea de articole pirotehnice verificați eticheta. Acestea să fie inscripționate în limba română! Exemple de articole pirotehnice care pot fi comercializate către public: steluțe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, inele de foc, sateliți”, mai transmite Poliția.